Termeni și condiții Generale

Versiune actualizată la 1.08.2021

 

 

  1. DEFINIȚII

 

  1. Termeni și condiții generale – prezentul document, ce conține termenii și condițiile generale de folosire a platformei online citydoctors.ro, obligatorii de acceptat și de respectat de către orice tip de utilizator

 

  1. Platforma online citydoctors.ro - site-ul de internet www.citydoctors.ro, precum și platforma informatică (aplicația) atașată acestuia, în care se intră după înregistrare/logare

 

  1. Operator – entitatea juridică responsabilă pentru operarea și administrarea platformei online citydoctors.ro

 

  1. Utilizator – oricare dintre entitățile menționate mai jos, care are cont valid pe platforma online citydoctors.ro

 

  1. Persoană fizică – persoane fizice peste 18 ani, care s-au înregistrat și au cont valid pe platforma online citydoctors.ro

 

  1. Medic colaborator – medici de familie sau medici specialiști care au cont valid pe platforma online citydoctors.ro

 

  1. Clinică/Cabinet medical colaborator – cabinete medicale, clinici sau centre medicale (private) care au cont valid pe platforma online citydoctors.ro

 

  1. Furnizor colaborator – persoane juridice care oferă servicii/produse/echipamente medicale și care au cont valid pe platforma online citydoctors.ro

 

  1. Servicii– totalitatea serviciilor de care pot beneficia utilizatorii, specifice pe fiecare tip de utilizator.

Pentru persoane fizice: înțelegerea factorilor de risc personali și recomandări personalizate pentru prevenție sau ținerea sub control a bolilor cronice, informații de interes despre probleme specifice de sănătate din surse de încredere, asistență și îndrumare pentru gestionarea unor cazuri mai complexe, second opinion, posibilitatea de programare pentru consultații la medici colaboratori ce oferă servicii de înaltă calitate etc.

Pentru medici colaboratori: de prezentare a profilului profesional și a detaliilor specifice legate de serviciile medicale ce se realizează la cabinetul/centrul medical unde profesează medicii, prezentarea ofertelor promoționale la diverse servicii medicale, acces la informații de interes medical, expunere la utilizatori care au nevoie de servicii medicale sau sfaturi etc.

Pentru clinică/cabinet medical colaborator: prezentare și expunere la utilizatori care au nevoie de servicii medicale oferite de medici colaboratori citydoctors.ro din acea clinică etc

Pentru furnizor colaborator: prezentare și expunere la utilizatori care au nevoie de echipamente, produse sau servicii medicale de încredere

 

Pe platforma online citydoctors.ro NU se oferă servicii medicale, se facilitează doar accesul la informare pentru diverse subiecte legate de sănătate, pentru a putea contacta medici si serviciile pe care le pot aceștia oferi la cabinetele unde lucrează sau alte informații care au numai caracter orientativ!

 

  1. Membru City Doctors – medici colaboratori, utilizatori persoane fizice, centre medicale colaboratoare, furnizori colaboratori sau alte categorii direct implicate în proiectele comunității pentru sănătate City Doctors, care acceptă drepturile și responsabilitățile membrilor acestei comunități, exprimate în documente specifice: termeni și condiții, contracte, regulamente etc

 

  1. Comunitatea pentru sănătate CITY DOCTORS – comunitatea formată din toți membrii și utilizatorii platformei online citydoctors.ro sau ai altor aplicații sau proiecte dezvoltate sub brandul City Doctors

 

  1. Prelucrare date personale– documentul ce conține precizări asupra modalitaților de stocare și prelucrare a datelor personale ale utilizatorilor

 

 

  1. CE ESTE ȘI PENTRU CINE ESTE Platforma online citydoctors.ro

 

Citydoctors.ro este o platformă online care facilitează accesul la informații despre sănătate, despre prevenție și control a factorilor de risc personali sau a bolilor cornice, despre medici de diverse specialitati și programări la cabinetele unde activează acești medici, despre servicii medicale, produse sau echipamente medicale, despre asistență și ghidaj pentru a primi cele mai bune servicii medicale etc. Toate aceste informații au numai caracter orientativ.

 

Platfroma online citydoctors.ro este principala modalitate de informare și conectare pentru membrii comunității pentru sănătate City Doctors, este un mediu online unde se întâlnesc pentru a-și găsi rezolvarea unor nevoi specifice legate de sănătate diferite tipuri de membri: utilizatori persoane fizice (peste 18 ani), medici de familie, medici specialiști, clinici medicale, furnizori de echipamente sau produse medicale, voluntari etc

 

 

  1. CE NU ESTE Platforma online citydoctors.ro

 

Citydoctors.ro NU este o platformă online unde se prestează servicii medicale și NU este o platformă online unde se cumpără servicii/produse sau echipamente medicale.

 

Pe platforma online citydoctors.ro NU se oferă consultații medicale video sau audio. Persoanele interesate de serviciile medicale ale unor medici colaboratori de pe platformă vor putea face prin intermediul platformei citydoctors.ro programări pentru consultații, dar acestea vor avea loc numai prin prezența la cabinetul/clinica unde acel medic activează.

 

Platforma online citydoctors.ro NU este dedicată serviciilor medicale de urgență!

 

Informațiile oferite prin intermediul Platformei online citydoctors.ro nu substituie îngrijirea medicală primară, nu înlocuiesc întâlnirile directe cu medicul de asistență medicală primară sau cu medicii specialiști. Informațiile furnizate online sau telefonic au caracter informativ și orientativ și nu substituie consultația medicală efectuată prin prezența pacientului în cadrul unui cabinet autorizat și nici nu reprezintă un diagnostic în sensul literal și tehnic al cuvântului.

 

Platforma online citydoctors.ro nu practică medicina sau orice altă profesie licențiată și nu interferează cu practica medicală sau orice altă profesie licențiată a furnizorilor de informații/servicii/produse sau echipamente legate de sănătate, fiecare dintre aceștia fiind responsabil pentru serviciile/produsele oferite și în conformitate cu cerintele aplicabile profesiei și licenței lui.

 

 

  1. CINE OPEREAZĂ Platforma online citydoctors.ro

 

Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, cu sediul în str. 1 Decembrie 1918, nr. 106, Timișoara, județul Timiș, cod fiscal 10055348, înregistrată în Registrul Special al Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Timișoara la poziția 5/15.05.2007 este deținător al mărcii City Doctors, administrator și operator al platformei online citydoctors.ro, e-mail de contact: office@citydoctors.ro

 

  1. OBIECTUL si acceptarea prezentului document

 

Prezentul document stabilește condițiile ce trebuie acceptate de către orice tip de Utilizator care se înregistrează pe platforma informatică citydoctors.ro și care folosește serviciile oferite, pe toată durata utilizării acesteia.

 

Acceptarea prezentului document “Termeni și condiții generale” presupune acceptarea ofertei serviciilor platformei online citydoctors.ro și a tuturor condițiilor de utilizare prevăzute de acest document.

 

Acceptarea acestui document conduce la dobândirea automată a calității de Membru City Doctors.

 

Neacceptarea acestui document presupune imposibilitatea înregistrării pe platforma online citydoctors.ro și a utilizării acesteia, iar neacceptarea unor actualizări sau modificări ulterioare conduce, de asemenea, la închiderea contului, la imposibilitatea folosirii în continuare a platformei online citydoctors.ro și la pierderea calității de “Membru City Doctors”.

 

  1. TARIFE pentru Utilizatori

 

Înregistrarea și accesul la toate beneficiile aferente Utilizatorilor persoane fizice, medicilor colaboratori și clinicilor/cabinetelor este gratuită. Dacă vor apărea modificări ale acestei clauze, acestea vor fi comunicate din timp utilizatorilor și acestea își vor produce efectele numai pentru viitor și numai cu acceptul prealabil, expres menționat al utilizatorilor. Celelalte tipuri de Utilizatori (ex. Furnizori colaboratori) vor încheia contracte specifice cu Operatorul, în funcție de serviciile alese.

 

 

  1. RĂSPUNDERE

 

Utilizatorul este responsabil pentru păstrarea datelor de logare în siguranță, nu le va comunica în niciun fel terților și este pe deplin responsabil de toate acțiunile întreprinse în cadrul platformei online citydoctors.ro, din contul asociat acestuia.

Utilizatorul este singurul responsabil de veridicitatea informațiilor de orice fel introduse de el pe platforma online citydoctors.ro, cât și de permanenta actualizare, dacă e cazul, a informațiilor din contul personal.

 

Pe platforma online citydoctors.ro nu se oferă servicii medicale, se oferă doar posibilitatea contactării unor medici (si chiar intermedierea unor programări) sau a unor furnizori de echipamente/produse/servicii medicale. Dar serviciile medicale propriu-zise sau alte tipuri de servicii sau activități comerciale se realizează efectiv independent de platforma online citydoctors.ro (exemplu: la cabinetul medicului), reprezentând relații directe între cei implicați, cu răspundere directă între părți, conform legii.

 

Medicii colaboratori au obligația de a oferi recomandări medicale strict în limita competențelor/ specializarilor fiecăruia, în conformitate cu standardele și practicile uzuale cu privire la actul medical și în conformitate cu legislația națională aplicabilă.

Medicii colaboratori poartă toată răspunderea recomandărilor medicale comunicate utilizatorilor și, prin urmare, Medicii colaboratori și utilizatorii Persoane fizice renunță la dreptul lor de a solicita, în orice problemă ce privește aspecte de ordin medical al utilizatorului Persoană fizică, responsabilitatea Operatorului platformei online citydoctors.ro.

Medicul colaborator este singurul responsabil de veridicitatea și de actualizarea informațiilor de orice fel introduse de el pe platforma online citydoctors.ro ce țin de contul său personal (inclusiv informații legate de serviciile medicale oferite, orar, prețuri, programări etc).

 

Operatorul este exonerat de răspundere pentru informațiile, recomandările și serviciile medicale oferite de către medicii colaboratori Utilizatorilor “Persoane fizice”, fie telefonic, fie online, fie în cadrul întâlnirilor fizice de la clinică/cabinet.

 

Răspunsurile sau informațiile oferite de către medicii colaboratori prin intermediul platformei online citydoctors.ro sunt doar de natură educațională și informativă și nu pot fi considerate, în nici o situație, ca fiind echivalente unor consultații sau analize medicale de specialitate.

Evaluarea stării de sanatate/a afecțiunilor semnalate se va realiza strict în baza informațiilor furnizate de Utilizatorul “Persoană fizică”. Medicii colaboratori nu sunt responsabili pentru recomandările realizate în baza unor informații inexacte sau eronate comunicate lor de către  Utilizatorul “Persoană fizică”.

 

Platforma online citydoctors.ro cât și Medicii Colaboratori recomandă programarea Persoanelor fizice pentru consultarea în persoană la clinică/cabinet, la unui medic specialist în vederea realizării investigațiilor clinice și paraclinice care au ca obiectiv definirea stării patologice a unui pacient.

 

Operatorul va depune toate diligențele pentru a asigura accesul permanent și funcționalitatea continuă a întregii platforme informatice citydoctors.ro și pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil orice erori sau probleme de funcționare.

 

 

Este strict interzisă postarea pe platforma online citydoctors.ro a oricărui conținut, incluzând materiale, comentarii, imagini, secvente video, dar fără a se limita la acestea, care are un limbaj obscen sau vulgar, conține texte ilegale, amenințătoare, abuzive, indecente, mesaje rasiste, soviniste ori care ar putea discrimina orice persoană în orice mod sau care ar încalcă orice alte drepturi și libertăți ale omului, potrivit legislației în vigoare.

Orice încălcare a prevederilor prezentului document va avea ca rezultat încetarea serviciilor furnizate pentru Utilizator, stoparea posibilității de a utiliza platforma şi suportarea consecinţelor prevăzute de lege, dacă este cazul.

Sesizari sau întrebări se vor putea trimite pe adresa de e-mail  office@citydoctors.ro.

 

 

 

  1. LIMITAREA RĂSPUNDERII

 

Informațiile și serviciile furnizate prin intermediul platformei online citydoctors.ro se limitează la cele explicate la capitolul II și la definiția serviciilor, așa cum apar ele prezentate mai sus.

 

Fiecare tip de Utilizator alege ce tip de date și informații introduce în contul său personal, decide singur dacă le trimite altor utilizatori sau dacă permite vizualizarea lor de către alți utilizatori. Utilizatorul este singurul responsabil de veridicitatea informațiilor introduse.  

 

Operatorul nu răspunde pentru evenimentele cauzate de fapte de care Fundația de Ajutor Medical Profilaxis nu este responsabilă sau care nu sunt sub controlul acesteia. Serviciile oferite de platforma online citydoctors.ro nu oferă garanții pentru funcționarea permanentă a platformei, pentru funcționarea fără erori, fără viruși informatici sau pentru acțiuni ce nu sunt sub controlul său. De asemenea, Operatorul nu este responsabil de acțiunile întreprinse de utilizatorii care depășesc cadrul prezentelor “Termeni si conditii generale”. Operatorul nu este responsabil nici pentru modul în care utilizatorii acționează după ce obțin informațiile dorite și nici de modul în care aceștia le valorifică. În nici un caz Opertorul nu este responsabil pentru pierderile suferite de către utilizatorii care au ales să folosească platforma online citydoctors.ro în detrimentul altor alternative de orice natură, cum nu poate fi responsabil nici pentru eventuala insatisfacție a utilizatorilor cu privire la valoarea științifică a informațiilor prezentate pe platformă.

Nu este în responsabilitatea Operatorului niciun fel de disfuncționalitate a conexiunii la internet sau a mijloacelor tehnice folosite de către utilizatori, survenită in cursul sau ulterior accesării platformei online citydoctors.ro.

 

Operatorul nu își asumă responsabilitatea pentru falsele identități ale Utilizatorilor și nici pentru comportamentul lor sau acțiunile lor față de alți Utilizatori.

 

Operatorul nu poate fi responsabil pentru acțiunile altor site-uri, link-uri sau platforme online cu care utilizatorii interacționează prin intermediul platformei.

 

Serviciile oferite de platforma informatică citydoctors.ro pot fi utilizate sau accesate de către utilizatori prin intermediul interfeței web, ce poate fi accesată de pe orice calculator de tip desktop sau de pe dispozitive mobile de tip laptop, smartphone sau tabletă, atât timp cât beneficiază de o conexiune la internet.

Pentru a avea acces la serviciile oferite, utilizatorii trebuie să comunice o adresă personală de e-mail validă. Pierderea accesului la adresa de e-mail va avea drept consecință pierderea accesului la serviciile și informațiile furnizate anterior acestuia.

Raportați imediat la office@citydoctors.ro orice problemă tehnică care poate conduce la imposibilitatea accesării platformei sau a oricărei funcții ale acesteia.

 

Pot apărea evenimente care ar putea duce la oprirea, temporară sau permanentă, a furnizării către utilizatori a serviciilor sale sau a oricăror caracteristici conexe. Aceștia vor primi o notificare prealabilă, dacă acest lucru este posibil, iar Operatorul va depune toate eforturile să reia cât mai repede funcționarea platformei și a serviciilor oferite.

 

Deoarece platforma online citydoctors.ro este într-o continuă dezvoltare tehnică, pot exista unele erori, discrepanțe sau orice alte probleme care pot împiedica activitățile utilizatorilor.

Pentru clarificări legate de gestionarea unor astfel de situații, vă rugăm să trimiteți e-mail imediat ce le observați la office@citydoctors.ro.

 

 

  1. ERORI, INEXACTITĂȚI, OMITERI

 

Există posibilitatea ca informații prezente pe platforma online citydoctors.ro să conțină erori de tipografie, inexactități sau omiteri care ar putea fi asociate cu descrierile serviciilor, prețuri, promoții, oferte speciale, timpi de furnizare etc. Ne rezervăm dreptul de a corecta aceste erori, inexactități și omiteri, totodată să schimbăm ori să actualizăm informații sau să anulăm cererile dvs. dacă există detalii care sunt inexacte, în orice moment, fără informări în prealabil.

 

  1. MODIFICARE TERMENI ȘI CONDIȚII GENERALE

 

Operatorul își rezervă dreptul de a modifica conținutul prezentului document prin simpla publicare a variantei modificate la secțiunea „Termeni și condiții generale de utilizare” de pe platforma informatică citydoctors.ro, oricând și fără notificarea prealabilă a utilizatorilor.

 

Utilizatorii au obligaţia de a verifica permanent secţiunea “Termeni si conditii generale” pentru a se asigura că sunt în cunoștință de cauză cu privire la actualizarea sau modificarea condițiilor.

 

Exceptând situațiile în care specificăm expres altfel, modificarea prezentului document este de imediată aplicabilitate. Dacă se utilizează în continuare platforma, acceptul Utilizatorului se va considera ca fiind manifestat în mod tacit.

În cazul unei divergențe apărute între Utilizator și Operator în legătură cu versiunea publicată a documentului, aplicabilă este ultima versiune publicată.

 

Utilizatorul are posibilitatea să nu fie de acord cu modificările, caz în care își va închide/dezactiva contul personal (de la secțiunea dedicată din meniu) și va înceta utilizarea platformei și se va opri relația de colaborare cu Operatorul, respectând condițiile menționate la capitolul “XIV        ÎNCETAREA RELAȚIEI CONTRACTUALE”.

 

  1. DREPTURILE DE AUTOR

 

Dreptul de autor pentru întreaga platformă online citydoctors.ro și a informațiilor prezentate (cu excepția celor preluate - caz în care se va specifica sursa) este deținut de Fundația de Ajutor Medical Profilaxis. Materialele prezentate pe acest site nu pot fi reproduse parțial sau integral și nici nu pot fi modificate și/sau difuzate fără acordul scris și expres exprimat de către proprietar, drepturile fiind rezervate Fundației de Ajutor Medical Profilaxis. Este interzisă utilizarea platformei online citydoctors.ro în alte scopuri decât cele pentru care este destinată. Proprietarul își rezervă dreptul de a adopta și aplica orice măsură tehnică și/sau organizatorică pentru a asigura securitatea site-ului și a aplicației, pentru a preveni dezinformarea sau pierderea și distrugerea datelor.

 

  1. PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE

 

Platforma online citydoctors.ro își desfășoară activitatea respectand principiul PROTECȚIEI DATELOR UTILIZATORILOR și al MAXIMEI CONFIDENȚIALITĂȚI cu privire la viața privată si identitatea acestora.  Prin urmare nici un fel de date personale furnizate de către dumneavoastră nu vor fi procesate și utilizate în afara cadrului legal existent. Este în responsabilitatea noastră să nu dezvăluim nici o informație cu privire la activitatea dumneavoastră pe site si pe platformă, cu excepția situațiilor impuse de lege. Datele și informațiile furnizate de către dumneavoastră nu vor fi transmise terților, cu excepția cazurilor în care vă exprimați în mod expres acordul pentru aceasta.

Conform cerințelor Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor) și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, Fundația de Ajutor Medical Profilaxis are obligatia de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizați.

 

 

 

Scopul colectării datelor dumneavoastră cu caracter personal este, după caz:

  • trimitere newslettere cu informații de interes general: pentru evenimente care au loc, oferte sau promoții etc
  • pentru a vă trimite recomandări cu rol informativ pentru prevenție în funcție de factorii de risc pe care îi aveți, care să vă ajute să vă mențineți sănătatea și să vă țineți sub control eventualele afecțiuni sau boli cronice
  • notificări legate de programări la clinică/cabinet
  • prelucrare date pentru rapoarte și statistici interne
  • pentru a veni în sprijinul identificării medicului care se potrivește nevoilor utilizatorilor persoane fizice sau pentru a facilita interacțiunea între diferite tipuri de utilizatori

•        pentru soluționarea eventualelor reclamații.

 

Tipurile de date personale colectate cuprind atât date personale colectate de la toate tipurile de utilizatori, cât și date personale specifice unui anumit tip de utilizator (ex. Persoana fizică, Medic colaborator etc) necesare pentru a oferi serviciile specifice accesate de acel tip de utilizator.

 

Datele personale pe care le furnizati de tipul nume, prenume, număr telefon personal, adresă personală de e-mail sunt folosite numai cu scopul de a vă oferi serviciile menționate pe platformă și de a comunica cu d-voastră în legătură cu aceste servicii sau pentru a vă oferi informații legate de sănătate, promoții sau oferte care pot fi de interes.

 

În cazul Utilizatorilor Persoane fizice, informațiile pe care le furnizați prin intermediul chestionarului dedicat factorilor de risc se referă atât la date de profil (nume, adresa de e-mail, localitate, vârstă, sex, înâlțime, greutate, grupă sanguină etc), la date referitoare la stil de viață și condiții de muncă (alimentație, factori de stres etc), cât și la date medicale (afecțiuni curente sau boli cronice cu care vă confruntați d-voastră sau cei din familie, vaccinuri făcute etc). Toate aceste informații vor fi folosite strict pentru a vă furniza recomandările cu rol informativ pentru prevenție în funcție de factorii de risc pe care îi aveți, care să vă ajute să vă mențineți sănătatea și să vă țineți sub control eventualele afecțiuni sau boli cronice. Completarea chestinarului aferent factorilor de risc este opțional, iar înainte de completare veți fi din nou informații asupra modului de prelucrare a datelor și vi se solicită acordul expres înainte de trimiterea chestionarului.

 

 

Completând datele dumneavoastră în chestionarul medical referitor la factorii de risc asupra sănătății personale și trimiterea lui pe platforma online citydoctors.ro sau folosind alte mijloace de contactare existente pe platformă (formular contact, email, telefonic, recenzii etc) înțelegeți că datele dvs. personale vor fi incluse în baza noastră de date și că vor fi prelucrate în temeiul contractului electronic dintre părți (“Termeni și condiții generale”), pentru a vă putea oferi serviciile prezentate, pentru a putea răspunde solicitărilor dvs. sau pentru a îmbunătăți produsele și serviciile noastre.

 

În cazul Utilizatorilor Medici colaboratori, datele cu caracter profesional pe care le introduceți pe platformă (nume, prenume, experiență și expertiză profesională, adresă de e-mail profesională, număr de telefon profesional etc) sunt informații cu caracter public, care vor fi afișate pe platformă în scopul realizării serviciilor oferite de citydoctors.ro pentru diverse tipuri de utilizatori, descriși mai sus.

 

În cazul în care se apelează la servicii de pe platforma online citydoctors.ro care presupun achitarea unor tarife, atunci se vor colecta și datele personale necesare facturării și efectuării plăților/încasărilor.

 

Datele cu caracter personal colectate (prin intermediul formularului de înregistrare sau a altor formulare) sunt destinate utilizării de catre Operator și sunt comunicate numai următorilor destinatari: angajații din departamentele specializate ale societății sau reprezentanții autorizați ai Operatorului și ai entităților împuternicite de către acesta; companiei care a dezvoltat și gestionează mentenanța platformei informatice, autorităților statului dacă sunt solicitate conform legii, operatorilor de plăți în măsura în care datele sunt necesare pentru operarea plăților.

Datele se vor prelucra până la revocarea acordului sau cât timp este necesar în ceea ce privește scopurile descrise mai sus, plus perioada de arhivare a înscrisurilor generate de operațiunile întreprinse. După ce expiră perioada indicată, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi șterse permanent. De asemenea, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi șterse permanent sau stocate fara a fi accesate (pe perioada stabilita de reglementari legale specific in vigoare), începand cu data dezactivarii contului, sau oricand, la cererea dumneavoastra scrisă, comunicată prin e-mail la adresa office@citydoctors.ro.

 

Operatorul și entitățile împuternicite de operator pentru prelucrarea datelor vor stabili garanții tehnologice, fizice, administrative și procedurale, toate conform standardelor acceptate în domeniu, pentru a proteja și pentru a asigura confidențialitatea, integritatea și accesibilitatea datelor dumneavoastra cu caracter personal prelucrate; vor preveni utilizarea sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal sau vor preveni încălcarea securității datelor cu caracter personal (incident de securitate), în conformitate cu instrucțiunile, politicile și legile aplicabile în ceea ce privește Fundația de Ajutor Medical Profilaxis.

 

Conform Legii nr. 677/2001, beneficiati de dreptul de a solicita operatorului accesul la datele dumneavoastra cu caracter personal, rectificarea sau ștergerea acestora sau restricționarea prelucrării, dreptul de a obține o copie după aceste date, dreptul de a vă opune prelucrării, precum și dreptul la portabilitatea datelor, în masura în care, pe durata prelucrării, veți furniza orice consimțământ legat de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, acolo unde este cerut și necesar. Aveți dreptul de a vă retrage consimțământul oricând, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate înainte de retragerea acestuia, aveți dreptul de a depune o plângere în fața autoritații naționale de supraveghere, dreptul de a nu face obiectul unei decizii individuale bazate exclusiv pe prelucrarea automată și dreptul de a vă adresa justiției.

 

Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată la Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, din Timișoara, str. 1 Decembrie, nr. 106, jud. Timiș sau prin transmiterea unei solicitări pe e-mail către Operator la adresa office@citydoctors.ro sau prin orice alt mijloc prevăzut de lege.

În cazul unei pretinse încălcări a legislației în vigoare privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal, puteți depune o plângere la autoritatea de supraveghere pentru protecția datelor: Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, completând formularul online disponibil la adresa https://www.dataprotection.ro/ index.jsp?page=Plangeri _pagina_ principala

 

Datele dumneavoastră sunt stocate pe servere din România și vor fi utilizate numai in România și pe teritoriul Uniunii Europene. În cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal include transferul în afara Uniunii Europene (UE), transferul se va baza pe clauze contractuale standard aprobate în UE, asigurând astfel un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal, conform celor impuse de legile aplicabile privind protecția datelor. Dacă unele din datele despre dumneavoastră sunt incorecte, aveți obligația să ne informați cât mai curând posibil.  

Prin utilizarea platformei noastre și implicit prin acceptarea prezentelor “Termeni și conditii generale” vă exprimați implicit și acordul în vederea prelucrării datelor dumneavoastră cu caracter personal, necesare pentru a îndeplini scopurile descrise mai sus. În cazul în care nu sunteți de accord sau dacă transmiteți ulterior o solicitare de rectificare sau de ștergere a datelor, retrăgându-vă astfel consimțământul, veți pierde posibilitatea și dreptul de a activa în cadrul platformei online citydoctors.ro.

 

  1. CONFIDENȚIALITATE

 

Niciuna dintre părțile acestei colaborări (Operatorul sau Utilizatorul) nu are dreptul, fără acordul scris prealabil al celeilalte Parți să:

 

 1. Facă cunoscută orice informatie confidențială ce ține de obiectul acestei colaborări unei terțe părți (date cu caracter personal, clauze specifice de utilizare, convorbiri sau corespondențe scrise sau verbale etc), în afara acelor persoane implicate în derularea și executarea colaborării;

2. Utilizeze orice informație confidențială sau la care are acces în perioada de derulare a colaborării, în alt scop decât acela de a-si executa obligațiile asumate;

3. Aducă acuze publice sub orice formă față de cealaltă parte, obiectul contractului, persoanelor afiliate părților sau oricare alți parteneri declarati sau despre care a luat la cunoștință de la momentul înregistrării pe platfromă și până la încetarea colaborării.

 

Restricțiile prevazute anterior nu vor fi aplicabile dacă:

1. Informația era cunoscută părților contractante înainte ca ea sa fi fost primită în executarea prezentei colaborări;

2. Informatia era accesibilă publicului;

3. Partea în cauză a fost obligată, în conformitate cu dispozițiile legale, să dezvăluie informațiile respective.

 

Încălcarea oricarora dintre obligațiile prevăzute la acest capitol duce la încetarea imediată de drept a colaborării și poate genera despăgubiri celor prejudiciați, după dovedirea prejudiciului și apelarea la instanțele judecătorești competente.

 

  1. ÎNCETAREA RELAȚIEI CONTRACTUALE

 

Contractul născut prin acceptarea acestui document între Utilizator și Operator încetează oricând la inițiativa Utilizatorului, prin simpla închidere și dezactivare a contului creat (de la secțiunea dedicată din meniu), sub condiția achitarii la zi a eventualelor tarifelor pentru serviciile deja prestate de către Operator, după caz.

Contractul poate înceta oricând și din inițiativa Operatorului, prin suspendarea sau desființarea platformei online citydoctors.ro sau prin instituirea unei interdicții de utilizare a platformei online citydoctors.ro pentru anumiți Utilizatori. Această interdicție survine prin notificarea Utilizatorului, ca urmare a nerespectării prevederilor prezentului document sau din cauza unor acțiuni care aduc atingere funcționării platformei sau principiilor etice și profesionale.

 

  1. SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR

 

Orice litigiu care are ca obiect colaborarea instituită prin acceptarea prezentului document va fi soluționat pe cale amiabilă, iar în cazul în care solutionarea amiabilă nu este posibilă, soluționarea va reveni instanțelor de judecată competente din localitatea unde are sediul Operatorul.

Legea care guvernează această colaborare este legea română.

 

Pentru orice nemulțumiri/reclamații/sugestii sau întrebări se va trimite un e-mail la office@citydoctors.ro, iar Operatorul va reveni cu un răspuns scris în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 48 de ore (zile lucrătoare).